Penisul masculin și testiculele, Testicul necoborat - criptorhidia

Viaţa Dimensiune Model Genital masculin, 4 piese, testicul scrot penisului organe anatomice

Cariotipul pentru a depista eventualele anomalii genetice; Biopsia testiculară investighează funcţia testiculelor. Calea spermatică Canalul deferent este un conduct de aproximativ 50 cm care continuă epididimul şi se termină la baza prostatei printr-o porţiune dilatată numită ampulă. Această porţiune se uneşte cu ductul excretor al veziculei seminale şi formează canalul ejaculator. Traiect-Diviziune-Raporturi: În funcţie de porţiunile pe care le parcurge, canalul deferent prezintă trei segmente: Segmentul epididimar.

Începe de la coada epididimului si are un traseu rectiliniu pe marginea posterioară penisul masculin și testiculele testiculului şi partea medială a epididimului. Are raport medial cu vv. Segmentul funicular. Are o porţiune scrotală, care începe de la polul superior al testiculului până la orificiul inghinal superficial. Această porţiune este situată în scrot între elementele funiculului spermatic şi poate fi palpată, fiind şi locul de elecţie pentru vasectomii.

O altă porţiune care este delimitată de orificiul inghinal superficial şi cel profund, străbate canalul inghinal, fiind poziţionat central faţă de celelalte elemente ale funiculului spermatic n. Porţiunea abdominală descrie o curbă concavă inferior şi astfel se desprinde de pachetul vasculo-nervos testicular, dar ramâne însoţit de vasele deferenţiale. Trece anterior de a. Porţiunea pelvină este retroperitoneală, încrucişează anterior uretra pelvină şi apoi ajunge în spaţiul recto-vezical, în grosimea septului vezico-prostatic fascia Denonvilliers.

Partea terminală a canalului deferent prezintă un segment mai dilatat numit ampulă.

Testicul necoborat - criptorhidia

Aceasta este situată între: fundul vezicii urinare anteriorveziculele seminale lateralrect posterior şi baza prostatei inferior. La acest nivel se delimitează trigonul interdeferenţial. Porţiunea ampulară poate fi palpată prin tuşeu rectal în caz de adenocarcinom de prostată, dar şi în unele procese inflamatorii nepecifice. Aportul de sânge arterial este asigurat de a.

penisul masculin și testiculele în timpul erecției, pula în jos

Venele se deschid în v. Fibrele simpatice provin din plexul hipogatric, cele parasimpatice din nervii plevici, iar fibrele aferente senzitive sunt conduse la nivelul S2-S4 prin plexul pelvic prin nn. Splanhnici pelvini. Limfa drenează în nodulii iliaci interni. Embriologie Se dezvoltă din ductul mezonefric canalul Wolff împreună cu epididimul şi canalul ejaculator. Histologie Pereţii ductului deferent sunt formaţi din trei tunici: Tunica externă adventicea este alcătuită din ţesut conjunctiv lax, vase de sânge, fibre nervoase şi celule musculare netede.

În porţiunea funiculară, adventicea mai conţine şi celule musculare striate cu originea în muşchiul cremaster. Tunica musculară este formată din celule musculare netede dispuse în trei straturi: fibrele stratului extern şi intern au o dispoziţie longitudinală în timp ce fibrele din stratul mijlociu realizează un traiect helicoidal.

Tunica mucoasă, macroscopic are o culoare albicioasă, cu plici longitudinale, care la nivelul ampulei se anastomozează şi formează diverticulele ampulare. Microscopic, epiteliul mucoasei este cilindric, pseudostratificat ciliat.

În  porţiunea terminală epiteliul devine cilindric bilaminar, iar celulele superficiale prezintă stereocili imobili. Majoritatea celuelor au proprietăţi secretorii.

Fiziologie In ceea ce priveşte funcţia ductului deferent, acesta intervine prin mişcări peristaltice penisul masculin și testiculele transportul spermatozoizilor de la epididim la ampulă, unde sunt depozitaţi înainte de ejaculare. Din punct de vedere funcţional, spermatozoizii depozitaţi aici, sunt intr-o stare inactiva, datorită unor substanţe supresoare secretate de celulele de la acest nivel.

penisul masculin și testiculele toate formațiunile de pe penis

După ejaculare, proces care are loc datorită contracţiilor puternice ale mușchiului neted, spermatozoizii devin mobili si capabili de fertilizare. Canalele ejaculatoare reprezintă două conducte de aproximativ 2cm lungime, care se formează la baza prostatei prin unirea canalului deferent cu canalul de excreţie a veziculei seminale.

Cele două canale ejaculatoare străbat prostata între lobii laterali şi median pentru ca apoi să se deschidă în uretra prostatică, la nivelul coliculului seminal. Datorită ţesutului intersiţial al penisul masculin și testiculele, care formează un sfincter în jurul canalului ejaculator şi datorită prezenţei fibrelor elastice şi a plexului venos la nivelul orificiului oblic de deschidere în uretră, urina este împiedicată să pătrundă în canalul ejaculator.

Embriologie Se dezvoltă din ductul mezonefric canalul Wolff. Histologie Are un perete foarte subţire, format din: adventice absentă în interiorul prostateitunică musculară cu fibre orientate circular la exterior şi longitudinal la interior, tunică mucoasă formată din corion şi epiteliu cilindric. Fiziologie În timpul ejaculării, veziculele seminale îşi golesc conţinutul în canalul ejaculator la scurt timp după ce spermatozoizii părăsesc canalele deferente. Veziculele seminale Prostata este o glandă anexă a aparatului genital masculin, situată în jurul porţiunii iniţiale a uretrei.

Este localizată în spaţiul pelvisubperitoneal, ocupând loja prostatică cuprinsă între următoarele elemente: posterior de simfiza pubiană, anterior de rect, superior de diafragma urogenitală şi inferior de vezica urinară.

penisul masculin și testiculele erecție pierdută după masaj

Uretra străbate prostata vertical, iar cele două canale ejaculatoare o străbat oblic, dechizându-se în uretra prostatică. Anatomic se poate afirma că are forma unui con turtit, cu vârful îndreptat în jos şi înainte. I se descriu: baza prostatei, care are două segmente, unul anterior sau vezical şi altul posterior sau seminal.

Cele două segemente sunt separate de o creastă transversalăcare corespunde locului de intrare a uretrei în glandă. Prostata este solid fixată prin apexul său care se sprijină pe diafragma urogenitală, prin lig. Vascularizaţia este asigurată de ramuri ale arterei prostatice, ale arterei vezicale inferioară şi arterei rectale mijlocii. Venele se deschid în plexul vezico-prostatic, tributar venei iliace interne. Limfa ajunge la ganglionii iliaci. Aparţine plexului hipogastric. Fibrele parasimpatice provin din plexul hipogastric inferior, iar fibrele simpatice îşi au originea în plexul hipogastric superior şi ganglionul mezenteric superior.

Embriologie Îşi are originea din mugurii glandulari ai epiteliului uretrei care se dispun concentric în jurul primei porţiuni a uretrei masculine, în luna a 3-a de viaţş intrauterină. Are o dezvoltare rapidă după pubertate.

penisul masculin și testiculele ce este erecția lentă

Din punct de vedere embriologic penisul masculin și testiculele fost descrişi 5 lobi primitivi prostatici: lobul anterior care dispare ulterior, lobul posterior ce provine din mugurii glandei situaţi sub orificiile canalelor ejaculatoare, doi lobi laterali dezvoltaţi pe seama mugurilor postero-laterali şi lobul median provenit din mugurii glandulari subvezicali. Histologie Prostata este alcătuită dintr-o stromă conjunctivo-musculară şi un parenchim glandular.

Parenchimul glnadular conţine glande tubulo-alveolare dispuse concentric în jurul uretrei prostatice şi sunt formate dintr-un epiteliu cilindric sau cuboidal. În lumen, cu vârsta apar calcificări numite Corpora Amylaceea. Fiziologie Prostata secretă un lichid lăptos şi subţiat care conţine calciu, ioni de citrat şi de fosfor, profibrinolizină.

În momentul în care are loc secreţia, capsula prostatei se contractă simultan cu contracţia ductului deferent, astfel ca acel lichid lăptos să se alăture spermei. O caracteristică importantă a acestui lichid, este alcalinitatea lui, care este responsabilă de o fertilizare bună a ovulului, dacă stăm să ne gândim că pH-ul lichidului din penisul masculin și testiculele deferent este acid şi inhibă fertilitatea spermei.

În concluzie, produsul de secreţie al prostatei ajută la neutralizarea acidităţii în momentul ejaculării şi deci favorizează mobilitatea şi fertilitatea spermei. Metode de investigatie: examen urină, tuşeu rectal, ecografie, biopsie prostatică, determinarea antigenului prostatic sânge. Anatomie Sunt localizate superior de prostată, între vezica urinară şi rect, în septul rectoprostatic.

Au o forma conica, cu baza orientată superior, iar vârful spre inferior, avînd o direcţie oblică. Baza fundul veziculei seminale este încrucişată anterior de ureterul pelvin, care străbate septul recto-vezical înainte de a pătrunde în vezica urinară.

Au o suprafaţă neregulată, cu numeroase proeminenţe şi depresiuni datorate încolăcirii veziculelor seminale. Raporturi: anterior fundul vezicii urinare, posterior rectul, medial ampula canalului deferent, lateral plexul venos prostatic şi vezical.

Baza corespunde excavaţiei rectovezicale reces Douglasiar vârful se continuă cu un duct excretor, care se uneşte la baza prostatei cu ductul deferent. Ramuri din aa rectale superioară şi medie pentru porţiunea superioară, şi ramuri din a. Venele sunt tributare plexului vezical şi prostatic. Limfa drenează în ganglionii iliaci interni. Nervi care provin din plexul hipogastric inferior, plexul vezical şi plexul prostatic.

Embriologie Se dezvoltă ca un diverticul al ductului deferent. Histologie Peretele este format din trei tunici: adventicea ţ. Pe lânga funcţia secretorie, au şi capacitatea de reabsorbţie a fluidelor şi de spermatofagie. Produşii de secreţie includ: ioni de K, apă, fructoză, prostaglandine, endorfină, transferină, lactoferină, fibronectină, proteine specifice, inhibitorul motilităţii spermatice, anhidrază carbonică şi nucleotidază.

Prostaglandinele secretate, influenţează activitatea musculaturii netede, dar relaxează şi musculatura tubei uterine producând încetinirea migrării ovocitului, astfel poate fi fecundat mai uşor.

Metode de investigaţii: Tact rectal. Glandele bulbouretrale Cowper sunt glande pereche situate posterior şi lateral de porţiunea membranoasă a uretrei, între cele două fascii ale diafragmei uro-genitale.

Sunt glande tubulo-acinoase, fiecare având 2 lobuli. Canalul excretor al glandei are o lungime de aproximativ 2,5 cm, cu un traiect convergent inferior şi anterior,care străbate foiţa inferioară a diafragmei uro-genitale, apoi bulbul penian şi se deschide pe peretele inferior al primei porţiuni a uretri spongioase. Vascularizaţia este asigurată de ramuri ale a. Limfa drenează in limfonodulii iliaci interni. Inervaţie: ramuri din nervii ruşinoşi. Histologie Fiecare lobul al glandei este format din acini, care sunt tapetaţi de un epiteliu cilindric simplu.

Fiziologie Lichidul vâscos secretat de acini, au rol lubrefiant şi conţine substanţe mucoase, galactozamină, acid sialic penisul masculin și testiculele acid galacturonic.

Aparatul genital masculin - Wikipedia

Penisul Organ genital şi urinar, penisul este situat deasupra scrotului, înaintea simfizei pubiene. Este alcătuit dintr-o rădăcină şi o parte liberă, corpul, acoperită de piele, penisul masculin și testiculele la extremitatea distală prezintă glandul.

Rădăcina este fixată, prin cei doi corpi cavernoşi, de ramurile ischio-pubiene ale coxalului, iar corpul este fixat de simfiza pubiană prin ligamente fibroase, unul superior şi unul inferior. Atunci când este flasc măsoară 10cm lungime şi 8cm diametru, iar în erecţie cm lungime şi 12cm în diametru, devenind rectiliniu. Corpul penisului are formă cilindrică, uşor turtit, prezentând o faţă superioară dorsum penis şi una inferioară, ureterală. Glandul penisului acoperă dorsal extremităţile distale ale corpilor penisul masculin și testiculele printr-o suprafaţă concavă de care aceştia sunt ataşaţi.

Glandul este acoperit de albuginee. În profunzimea glandului se află fosa naviculară a uretri şi septul glandului, care este dispus în plan sagital.

Baza glandului numită coroana glandului depăşeşte circumferinţa corpului penian, de care este separată printr-un şanţ circular, dispus oblic, numit şanţ balano-prepuţial. Structură Penisul este format dintr-un aparat erectil şi învelişuri. Organele erectile sunt formaţiuni fibro-musculare areolate, fiind reprezentate de doi corpi cavernoşi şi un corp spongios, şi care, umplute cu sânge, determină erecţia.

Corpii cavernoşi au formă cilindrică şi formează cea mai mare parte a penisului. Fuzionează pe faţa penisul masculin și testiculele a penisului, unde formează un şanţ, numit şanţul dorsal, în care se găsesc vena dorsală profundă a penisului, arterele şi nervii omonimi.

Pe faţa ventrală sau uretrală se formeză un şanţ median numit şanţul subcavernos, care conţine corpul spongios şi urtra spongioasă. Sunt acoperiţi de albuginee. Corpul spongios este un organ erectil al penisului şi este străbătut de uretra spongioas.

Extremitate sa posterioară începe printr-o porţiune mai dilatată — bulbul uretral, iar cea anterioară se continuă cu glandul. Este învelit de tunica albuginee. Microstructură De pe faţa profundă a albugineei pornesc septuri ce împart interiorul corpilor erectili în spaţii cavernoase numite areole sau caverne. Aceste spaţii sunt tapetate de celule endoteliale plate nefenestrate.

Septurile corpilor cavernoşi conţin fibre musculare netede cu rol în comprimarea areolelor în flacciditate, şi în distensia lor bruscă în erecţie. Spaţiile cavernoase conţin capilare sinusoide largi care în erecţie sunt pline cu sânge, iar la penisul flaccid ele sunt goale, turtite şi se numesc artere helicine.

Vascularizaţia este asigurata de ramuri din artera ruşinoasă internă iar venele se deschid în vena ruşinoasă internă şi de aici în vena iliacă internă.

Sistemul genital masculin

Limfaticele sunt superficiale, tributare ganglionilor inghinali, şi profunde, tributare ganglionilor iliaci. Inervaţia învelişurilor este dată de nervul ruşinos şi de ramuri genitale ale plexului lombar, iar a organelor erectile de ramuri simpatice şi parasimpatice ale penisul masculin și testiculele hipogastric, cu rol dilatator.

penisul masculin și testiculele medicament pentru restabilirea erecției la bărbați

Embriologie În săptămâna a cincea are loc diferenţierea crestei genitale. În săptamâna a şasea gonadele şi tuberculul genital sunt prezente.

În săptămâna 12 organele geintale externe sunt nete. Histologie Din punct de vedere histologic, cea mai importantă caracteristică a penisului este ţesutul erectil. Acest ţesut conţine un aranjament arterial caracterisitc, şunturi şi vene sinusoide, toate înglobate într-o matrice de ţesut conjunctiv şi celule musculare netede care formează o structură extrem de încrucişată de fibre interconectate şi caverne. O erecţie începe cu o accelerare considerabilă a circulaţiei sanguine realizată de sistemul nervos.

Numeroşi stimuli sexuali sunt procesaţi de creier şi transmişi la nivelul penisului prin lungimea penisului în Coreea fibrelor penisul masculin și testiculele. După cum am precizat anterior, în interiorul penisului se află trei grupuri de penisul masculin și testiculele erectil formate din spaţii goale si reţele fine de ţesut asemănătoare unui burete. Când penisul se află în stare flască, spaţiile interioare au un volum minim iar ţesutul este condensat.

În timpul erecţiei sângele inundă aceste spaţii goale producând extinderea lor şi ridicarea penisului. Cantitatea de sânge care intră în penis poate fi crescută prin stimulare fizică sau fiziologică. Pe masură ce sângele intră în penis are loc o diminuare a cantităţii care iese. Arterele ce aduc sângele se dilată, chiar şi acest lucru ducând la o mărire a volumului general. Venele care asigură evacuarea sângelui din penis sunt prevăzute cu nişte valve speciale cu ajutorul cărora cantitatea de sânge ce iese este redusă treptat.

Metode de investigatie: Cavernografie, Cavernomanometrie, Ultrasonografie.

Mai multe despre acest subiect